Scrisoarea PS Virgil adresată eurodeputaţilor cu privire la Raportul Lunacek (bru.ro)[2014-02-04]Oradea, Nr. 114 / 03.02.2014Stimate Domn Euro-Deputat, Cu toată consideraţia şi respectul pentru munca pe care o depuneţi în folosul cetăţenilor României, deci ai Europei, Vă rugăm să reanalizaţi şi să nu fiţi de acord cu propunerile făcute de Raportul Lunacek – care se va vota în plen, săptămâna 3-6 februarie. Motivele pentru care vă solicit acest lucru sunt: 1. Domnia Voastră, ca român, pledaţi şi duceţi în Europa valori care au la bază legile naturale în care cu toţii am fost crescuţi. Biserica nu condamnă persoanele, orice orientare ar avea, ci le ajută să meargă pe un drum al binelui, al frumosului, al iertării, al împăcării al responsabilităţii şi demnităţii. Fiecare persoană umană are dreptul natural de a trăi şi de a se dezvolta liber pe acest pământ. Valoarea libertăţii este un drept fundamental. Considerăm căsătoria dintre un bărbat şi o femeie ca încadrându-se în legile naturii pe care vă rugăm să o protejaţi; 2. Vă rugăm, în acelaşi timp, să promovaţi ca întotdeauna, şi de această dată, principiul universal al drepturilor omului şi să nu votaţi favorabil ”Raportul Lunacek”; 3. Biserica promovează şi respectă egalitatea de şanse a femeii recunoscându-i rolul important pe care îl joacă în societate ca mamă, soră, soţie dar şi ca având aceleaşi drepturi precum bărbatul. Femeia nu poate fi umilită şi nici îngrădită şi nici nu poate fi transformată în bărbat şi nici bărbatul în femeie. Vă rugăm să susţineţi egalitatea dintre femeie şi bărbat ca două identităţi preţioase şi de neînlocuit ale firii umane; 4. Considerăm că într-o Europă a popoarelor fiecare poate contribui cu darurile sale. România noastră are aceste valori pe care Domnia Voastră puteţi să le oferiţi Europei şi lumii. Vă rugăm să vă faceţi o mesageră a valorilor care ne caracterizează şi de aceea vă rugăm să nu fiţi de acord cu ”Raportul Lunacek”. Sunt convins, Domnule Euro-Deputat, că întotdeauna şi prin tot ceea ce faceţi urmăriţi binele persoanei umane şi al societăţii. Vă mulţumesc pentru această muncă, bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze iar Maica Sfântă să vă ocrotească mereu! †Virgil Bercea Episcop Vicepreşedinte COMECE – Bruxelles Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1024, Ultimul acces: 2026-10-13 08:02:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1